Vizibilitatea proiectului- a fost realizată atât pe pe platforma online SITE123 –unde ne-am creat pagina proiectului Starea de bine în afara clasei ( pe care o puteţi accesa scanând codul QR sau accesând link-ul de mai jos) - cât şi pe pagina de Facebook a Grădiniţei cu p.p. nr. 47 Brăila.
https://63a7269e17beb.site123.me
Ca şi finalitate a proiectului Erasmus+ am putut organiza un EVENIMENT de MULTIPLICARE “Starea de bine în afara clasei”, care a adunat în data de 12 februarie 2024, un număr de 60 de persoane – în mediul online, educatoare din Brăila dar şi din Bucureşti şi Botoşani, aducând astfel o contribuţie nu doar la nivelul judeţului Brăila cât şi la nivel naţional.
Acest aspect a atras şi dorinţa noastră de a realiza o publicaţie –Ghid de activităţi în aer liber- NATURA NE ÎNVAŢĂ, publicaţie cu ISBN 978-606-078-087-8 ce a şi fost de altfel concepută în urma acestei întâlniri online. Pentru realizarea broşurii s-au implicat cu materiale de prezentare- modele de activităţi outdoor un număr de 30 de educatoare din diferite unităţi din municipiul şi judeţul Brăila.