Începând cu anul şcolar, 2022 şi până în februarie 2024, în unitatea noastră s-a derulat proiectul Erasmus + KA1- “STAREA DE BINE ÎN AFARA CLASEI”, cu nr. de referinţă 2022-1-RO01-KA122-SCH-000075280, proiect ce a permis participarea la mobilităţi internaţionale, domeniul educaţie şcolară, în vederea formării la cursuri de specialitate.
Conform proiectului au fost stabilite 2 fluxuri pentru un număr de 6 cadre didactice.
Din luna septembrie a fost stabilită procedura operaţională privind selecţia participanţilor la mobilităţi , condiţiile de eligibilitate, s-a propus conţinutul dosarului de candidatură şi termenele limită pentru fiecare dintre cele 2 fluxuri:
Flux 1- depunerea dosarelor s-a făcut în perioada 12-16 septembrie 2022
Flux 2- depunerea dosarelor s-a făcut în perioada 27-31 martie 2023
Documentele mobilităţilor au fost întocmite la timp de coordonatorul proiectului şi directorul unităţii şi trimise apoi furnizorilor pentru a fi certificate. S-au întocmit astfel Europass Mobility, Learning Agreement- Acordurile de învăţare pentru furnizori şi pentru fiecare cadru didactic participant , Contractele financiare semnate de participanţii la mobilităţi în care sunt precizate costurile individuale pentru curs, transport, cazare, subzistenţă. Permanent s-a menţinut pe e-mail un dialog deschis cu furnizorii de cursuri- Jump şi Enjoy Italy- pentru o bună coordonare a activităţilor didactice.
În Grădiniţa cu p.p. nr. 47 « Pinocchio » Brăila a fost amenajat şi un colţ al proiectului STAREA DE BINE ÎN AFARA CLASEI, cu obiecte achiziţionate în urma mobilităţilor realizate, cu fotografii de la activităţi şi cursuri şi un display pe care pot fi rulate fotografiile şi filmele realizate, pentru o mai bună popularizare în rândul părinţilor şi comunităţii locale. Rool-up-ul realizat cu logo-ul proiectului şi ţara vizitată cu această ocazie se doreşte a încuraja şi alte cadre didactice în acest gen de colaborare şi formare profesională internaţională.
Prezentarea proiectului a fost realizată în Canva şi o puteţi accesa în link-ul de mai jos! Mulţumim frumos pentru vizionare!